Cu ce se curata pensulele de pictura si cum le depozitezi corect 

Feb 1, 2022

Cu ce se curata pensulele de pictura si cum le depozitezi corect 

Cu ce se curata pensulele de pictura si cum le depozitezi corect 

Investitia intr-o colectie de pensule de inalta calitate poate fi complet pierduta daca acestea nu sunt curatate si depozitate optim. Chiar daca te grabesti, la finalul unei sesiuni de pictura, acorda cateva minute in plus curatarii pensulelor tale. Astfel, vei evita deteriorarea lor si te vei asigura ca urmatoarea ta lucrare va fi la fel de bine executata ca prima! 

curatare pensule pictura

Curatarea pensulelor diferita in functie de tipul de vopsea folosita (culori acuarele, acrilice, ulei). De aceea, pensulele trebuie curatate folosind solventul corespunzator. Din articolul nostru vei afla cu ce se curata pensulele de acril, cu ce se curata pensulele de vopsea in ulei si multe altele.

Din articolul nostru vei afla: 

Cum cureti pensulele in 4 pasi simpli?

Este important de stiut ca procesul de curatare a pensulelor este unul riguros. Trebuie sa tii cont de anumiti pasi pentru a prelungi durata de viata a pensulelor tale, pentru a mentine calitatea acestora si, respectiv, calitatea lucrarilor tale.

1. Elimina excesul de vopsea. Inainte de a incepe procesul de curatare propriu-zis, elimina cu blandete excesul de vopsea, ajutandu-te de peretii recipientului sau de paleta de pictura. Dupa ce ai facut acest lucru, sterge usor pensulele cu ajutorul unei panze de bumbac sau cu o bucata de ziar/servet de hartie.

cu ce curat pensula pictura

2. Spala pensulele. Primul pas este sa constientizezi ca, in functie de vopseaua cu care ai lucrat, pasii si substantele folosite in procesul de curatare difera. In orice caz, ai nevoie de un recipient mic plin cu apa sau solvent in care sa inmoi si sa invarti pensulele, pana ce excesul de vopsea ramas este indepartat. Sterge din nou pensulele cu ajutorul unui prosop sau a unui ziar.

curatare pensula pictura

3. Curata pensulele sub jetul de apa. Freaca parul pensulelor intre degete si asigura-te ca ai indepartat toata vopseaua dintre fire. Foloseste sapun si apa calduta si nu uita sa cureti manerul si feroneria pensulelor.

spalare pensul pictura

4. Sterge excesul de apa. Nu scutura pensulele, deoarece miscarile bruste pot afecta mecanismul de prindere al firelor in feronerie. Sterge-le cu ajutorul unui prosop de bumbac incepand de la maner catre varf, cu o atentie deosebita in preajma firelor de par. Daca nu le stergi, excesul de apa poate intra in feroneria pensulei, distrugand adezivul care tine firele de par legate.

Cu ce se curata pensulele in functie de vopseaua pe care ai folosit-o? 

De cele mai multe ori, un amestec de apa calda si sapun este cea mai buna metoda de curatare a unor pensule cu vopsea intarita. Insa tine cont de faptul ca apa si sapunul nu sunt intotdeauna eficiente atunci pentru curatare pensule pentru pictura in ulei. Pentru a le mari durata de viata, acestea trebuie ingrijite si curatate cu substantele potrivite. In functie de duritatea pensulelor si de vopseaua folosita, exista o multitudine de substante care iti pot usura procesul! 

cum curat pensula pictura
  • Cum cureți pensulele de pictura pentru acuarela

Cand pictezi in culori acuarela, procesul de curatare a pensulelor este destul de usor si la indemana, deoarece ai nevoie doar de putina apa calduta si sapun. Chiar daca poti folosi sapun lichid obisnuit, iti recomandam sa achizitionezi un sapun special pentru pensule, deoarece acesta contine diferite substante si uleiuri nutritive care pastreaza forma si consistenta pensulelor in timp. O varianta eficienta o reprezinta sapunul vegetal pentru curatare profesionala Borciani Bonazzi, plin de ingrediente hidratante si uleiuri esentiale care iti pot salva chiar si pensulele vechi si “ciufulite”! Sau poti opta pentru un kit profesional de curatare pensule. 

  •  Cum cureți pensulele de pictura pentru acrilice

Cand pictezi in culori acrilice, diferenta este data de promptitudinea cu care cureti pensulele. Daca o faci imediat dupa ce termini de lucrat, poti folosi doar apa calduta si sapun. In schimb, daca lasi vopseaua sa se usuce, procesul devine dificil din cauza faptului ca acrilicul devine permanent odata uscat. Iti recomandam sa folosesti alcool izopropilic care dizolva vopseau acrilica intarita. Alcoolul izopropilic este eficient chiar si la curatarea pistolului aerograf. 

  • Cum cureti pensulele de pictura pentru culori ulei

In mod evident, culorile de ulei nu au o baza de apa. Drept urmare, nu pot fi curatate cu apa si sapun, fiind necesari diferiti solventi pentru a indeparta straturile groase de vopsea. In functie de nevoile si preferintele tale, exista o multitudine de variante cu care poti curata vopseaua pe baza de ulei. Terebentina si esenta de petrol sunt printre cei mai puternici solventi, care iti garanteaza curatarea totala si in profunzime. Daca iti doresti insa ceva mai bland cu pielea, pensulele sau cu mediul inconjurator, iti recomandam solventii ecologici pe baza de apa sau diluantul inodor. 

curatare pensule ulei

Pentru curatarea pensulelor cu fir natural de veverita, foloseste diluant inodor sau solutie de curatare pensule eco/pe baza de apa Maimeri. Aceste solutii de curatare sunt blande si eficiente pentru parul delicat al pensulei tale.

Cum se curata vopseaua uscata de pe pensule?

Este de preferat sa cureti pensulele imediat ce ai terminat de pictat. Daca nu ai curatat vopseaua la timp, aceasta se usuca pe pensula si o poate deteriora. O pensula uscata ce prezinta urme de culori acuarele este mai usor de salvat decat o pensula folosita pentru culori ulei. 

pensule vopsea uscata
  • Acuarela 

Daca ai folosit culori acuarela, iar vopseaua s-a uscat pe pensula, lasa pensula la inmuiat intr-un recipient cu apa calduta si sapun. Verifica la intervale scurte de timp daca pe fundul recipientului s-a depozitat vopsea. Scoate pensula, sterge-o usor cu un servetel si fii atent daca lasa urme de culoare pe servetel. Daca pensula lasa pete de culoare, inseama ca nu este curatata corect. In acest caz, schimba apa din recipient si lasa din nou pensula la inmuiat. Repeta procesul pana cand pensula este curata. 

  • Acrilic 

In cazul culorilor acrilice, vei avea nevoie de alcool izopropilic (care are capacitatea de a dizolva vopseaua uscata), insa nici acesta nu garanteaza curatarea in totalitate a pensulelor tale. De aceea, recomandam o atentie sporita atunci cand pictezi in acrilic! 

  • Ulei 

Daca ai folosit culori ulei, lasa pensula la inmuiat intr-un recipient cu terebentina sau diluant. Spre deosebire de culorile acrilie si acuarele, culorile ulei sunt mai greu de eliminat din pensula. Prin urmare, poti lasa pensula in terebentina mai mult timp, insa ai grija sa nu o uiti in terebentina deoarece perii se pot arde. Din cand in cand, scoate pensula si sterge-o cu un servetel sau cu o carpa ca sa elimini din ea toata culoarea ce s-a diluat. Mai apoi, pune pensula din nou in recipient si repeta procesul pana cand pensula este curata. Nu folosi aceeasi carpa caci vei contamina iar pensula cu resturi de vopsea si ulei.

O pensula pe care s-a uscat vopseaua, nu va mai fi niciodata “ca noua” dupa acest tratament dur, dar va fi utilizabila si pregatita pentru o noua lucrare. 

cum curat pensula de acuarele

Ce sa NU faci cu pensulele tale? 

1. Nu lasa vopseaua sa se usuce pe pensule. Atunci cand lucrezi in culori acrilice, pastreaza intotdeauna pensulele umede, deoarece se usuca extrem de repede si devin permanente. 

2. Evita pe cat de mult posibil ca vopseaua sa ajunga in feronerie. Feroneria reprezinta partea metalica a pensulelor, loc in care firele de par sunt lipite. Odata ce vopseaua ajunge acolo, este foarte posibil ca aceasta sa afecteze partea firelor de par “ascunse”, lucru ce, pe termen lung, distruge pensula. 

pastrare pensule

3. Nu lasa pensula in paharul de apa cu varful in jos, nici macar pentru cateva minute! Acest lucru face ca firele pensulelor sa se indoaie si sa se departeze. Chiar daca folosesti o pensula mai dura, apa va face ca pensula ta sa se increteasca atunci cand se va usca, iar acest proces este ireversibil. 

4. Nu “ciufuli” pensulele. Dupa ce le-ai curatat, foloseste-ti degetele pentru a remodela si uniformiza firele de par, astfel incat sa te poti bucura de aceeasi forma si la urmatoarele utilizari. 

5. Nu lasa vopseaua sa se usuce pe pensula. Curata temeinic pensulele imediat dupa folosire si indeparteaza urmele de culoare de la baza firelor de par. Daca lasi culoarea sa se usuca pe pensula, va fi foarte greu sau chiar imposibil sa o indepartezi ulterior. Parul se va intari, iar pensula isi va pierde forma.
Nu uita: Daca parul pensulelor se pateaza din cauza puterii de colorare a pigmentilor din culorile de pictura, nu este nici o problema – structura parului nu este afectata.

6. Nu sprijini pensulele in par pentru uscare! Dupa curatare aseaza pensulele orizontal, pe masa de lucru sau vertical, cu varful in jos ca sa se usuce, dar fara sa le sprijini in par. Daca le sprijini in par, se vor deforma. Dupa spalare este recomandat sa redai forma normala a firelor cu ajutorul degetelor pentru ca pensula sa se usuce dupa forma firelor de par.

Cum depozitezi si pastrezi pensulele atunci cand nu le folosesti? 

Pana nu esti sigur ca pensulele s-au uscat complet, este necesar sa le tii pe o suprafata orizontala. In caz contrar, apa ramasa in firele de par sau in feronerie va ajunge in structura de lemn a pensulei iar manerul se va dilata, lucru ce iti va distruge pensulele pe termen lung. Dupa ce se usuca, le poti depozita vertical intr-un suport pentru pensule, insa niciodata cu varful in jos! 

Pensulele nu se tin niciodata cu capul in jos. Dupa spalare, nu le sterge cu un material dur, precum prosopul. Foloseste doar carpe moi din bumbac deoarece prin frecare, perii se distrug, iar pensula va ajunge ciufulita mai repede. 

cum depozitez pensulele pictura

Indiferent de ce tip de vopsea ai folosit, pentru a mentine forma pensulei cat mai aproape de cea originala, dupa spalare si stergere, unge-o cu putin sapun. Mai apoi,  modeleaza-i forma, cu doua degete, apropiind firele spre varf si las-o sa se intareasca asa. La urmatoarea folosire, dupa inmuiere, pelicula de sapun dispare.  

O metoda buna care ajuta perii sa isi pastreze forma, este sa asezi o banda de plastic/cauciuc in jurul acestora, dar nu prea strans. Vei avea ca rezultat menținerea formei pensulei. 

Un alt truc care iti mentine pensula pentru culori ulei intr-o forma buna, este sa o introduci in balsam timp de cateva minute dupa ce ai curatat-o bine. 

depozitare pensule pictura ulei

Daca iti doresti sa transporti pensulele sau daca vrei sa ai o masa de lucru ordonata si organizata, poti apela oricand la trusele realizate special pentru pensule. Dintr-un material rezistent, cu suporturi individuale si atent distantate, penarale ofera pensulelor tale suportul de care au nevoie. Acestea pot fi cu structura rabatabila, ideale pentru masa de lucru; reglabile, care se pliaza perfect pe marimea pensulelor tale sau textile, usor de carat si prietenoase cu firele de par. 

Speram ca sfaturile si recomandarile noastre te vor ajuta sa prelungesti considerabil durata de viata a pensulelor tale. Nu uita ca de ingrijirea instrumentelor de pictura depinde calitatea lucrarii tale! Alege intotdeauna sa cureti pensulele imediat dupa utilizare, in caz contrar risti sa le pierzi pentru totdeauna sau isi vor pierde din calitati.

Array
One Comment
  1. Diferente intre pensule pictura profesionale cu fir natural si pensule cu fir sintetic. Care pensula pictura mi se potriveste - Pictorshop Blog
    […] corect. Afla mai multe detalii despre cum sa prelungesti durata de viata a pensulelor din articolul […]

Your email address will not be published. Required fields are marked *