Ghid complet restaurare lemn
Afla din articolul nostru cum sa restaurezi si sa readuci la viata opere de arta din lemn si mobilier vechi. Pune in practica toate sfaturile noastre si descopera de la profesionisti experimentati cum sa cureti, sa repari si sa restaurezi piese vechi din lemn fara sa le deteriorezi.
Reconditionarea obiectelor din lemn nu este usoara, insa odata ce stapanesti tehnica, poate deveni distractiva si foarte creativa. Cu toate acestea, trebuie sa fii precaut – daca piesa te este valoroasa si nu ai deloc experienta in restaurarea obiectelor vechi din lemn, te sfatuim sa apelezi la un restaurator profesionist.
Cu totii avem un obiect vechi din lemn, precum un scaun sau o rama de tablou la care nu vrem sa renuntam. Restaurarea presupune mai multi pasi, insa pentru inceput trebuie sa evaluezi cat mai corect starea de conservare a lemnului. Daca lemnul este foarte afectat de insecte sau este putrezit intr-o mare masura, acesta nu mai poate fi salvat.
Materiale pentru restaurare lemn
Pentru a restaura obiecte vechi de lemn, vei avea nevoie de urmatoarele unelte si substante:
- Smirghel cu granulatie medie si fina
- Burete abraziv
- Masina pentru slefuit (optionala)
- Detergent pentru lemn
- Chit de lemn
- Grund pentru lemn
- Vopsea
- Patina
- Pensula sau trafalet
- Manusi si masca pentru protectie
Urmeaza intotdeauna instructiunile de utilizare a substantelor pentru restaurarea lemnului si foloseste corect uneltele. Inainte de a incepe restaurarea, asigura-te ca spatiul in care lucrezi este bine aerisit. Foloseste manusi si masca pentru a te proteja.
Etape restaurare lemn
Daca iti doresti sa readuci la viata vechiul mobil din lemn sau sa ii oferi un aspect complet nou, exista cateva moduri prin care poti face acest lucru. La prima vedere, procesul de restaurare pare simplu si consta in cateva etape: curatarea obiectului de praf, slefuirea finisajului original, refacerea crapaturilor, colorarea obiectului din lemn si aplicarea finisajului. De regula, indepartarea finisajului original cu smirghelul este un proces ce presupune multa munca, timp si praf, insa rezultatele sunt grozave.
Curatare lemn
Pentru a restaura cat mai corect un obiect vechi din lemn, trebuie sa il cureti foarte bine. Pentru inceput, alege un detergent special pentru lemn si curata suprafata lemnului. Detergentul pentru lemn este conceput pentru a indeparta decolorarile cauzate de deteriorarea fibrei lemnului si umiditate. Penetreaza in adancime lemnul si ajuta la regenerarea si recapatarea luciului natural.
Aplica detergentul pe suprafata lemnului si foloseste o carpa curata pentru a sterge suprafata prin miscari circulare. Lasa detergentul sa actioneze si asteapta cateva minute, dupa care foloseste o alta carpa pentru a indeparta praful si murdaria rezultate. Daca observi ca nu s-a curatat in intregime, repeta procesul. Nu uita sa folosesti manusi deoarece detergentul poate afecta pielea. Daca esti multumit de cum arata lemnul dupa curatare, te poti opri aici cu restaurarea, fara sa mai indepartezi finisajul original.
In cazul in care nu ai detergent special pentru lemn, poti sa folosesti un detergent obisnuit si un burete.
Indepartare finisaj original
Pentru a indeparta finisajul original, foloseste smirghel sau cu un aparat special pentru slefuirea lemnului. In cazul in care doresti sa obtii o suprafata cat mai neteda, opteaza pentru un smirghel cu granulatie fina. Daca vei aplica o vopsea care sa aiba priza mai buna sau daca este nevoie sa se ia mai mult in adancime pe suprafata lemnului (stratul vechi de vopsea este prea gros sau lemnul este afectat mai mult in adancime) foloseste un smirghel de granulatie medie sau mare.
Slefuirea este absolut necesara pentru a indeparta lacul crapat, pentru a indeparta vechea vopsea sau pentru a aduce la acelasi nivel intreaga suprafata a lemnului in cazul in care lemnul este lovit, prezinta coroziuni sau deformari ale suprafetei. Slefuieste suprafata pana ajungi la culoarea naturala a lemnului.
Corectare crapaturi
Crapaturile foarte adanci in lemn nu se smirgheluiesc. Pentru a repara lemnul in profunzime, iti recomandam sa folosesti un chit pentru lemn. Odata uscat, chitul se comporta la fel ca lemnul natural si poate fi slefuit sau rindeluit.
Pentru rezultate cat mai frumoase, alege o nuanta de chit putin mai inchisa decat suprafata lemnului si aplica direct cu o spatula, pe lemnul curatat anterior. Dupa aplicare, lasa se se usuce 5-10 minute, in functie de grosimea stratului aplicat. Mai apoi, foloseste o hartie abraziva cu granulatie fina pentru a inlatura excesul de produs si decapeaza pana obtii nuanta dorita. La final, indeparteaza praful lasat dupa slefuire si orice urma de grasime de pe suprafata retusata.
Consolidare lemn
Daca lemnul este afectat de insecte, nu te ingrijora. Cu ajutorul unui consolidant pentru lemn regenerezi si consolidezi lemnul deteriorat si afectat de insecte.
Consolidantul pentru lemn este o solutie speciala ce nu schimba culoarea naturala a lemnului. Penetreaza fibra lemnului in profunzime, sigileaza, reda consistenta originala a lemnului si izoleaza lemnul de agresiuni ulterioare.
Consolidantul pentru lemn se aplica dupa ce ai slefuit si chituit suprafata lemnului. Foloseste o pensula si aplica substanta uniform, pe toata suprafata lemnului. Pentru rezultate optime, aplica 2-3 straturi, dar asteapta 30 de minute intre aplicari. Lasa lucrarea sa se usuce aproximativ 6-8 ore la o temperatura de aproximativ 20°C. Mai apoi, slefuieste usor cu o hartie abraziva fina (220-240 granulatie).
Vopsire lemn
Dupa ce lemnul este curat si uscat, incepe sa vopsesti. Foloseste o pensula lata sau rotunda si aplica primul strat de vopsea. Lasa sa se usuce complet. Timpul de uscare variaza in functie de temperatura si umiditatea aerului, dar si de suprafata de lucru. Lemnul natural absoarbe vopseaua, deci se va usca rapid. Verifica daca primul strat s-a uscat complet, mai apoi aplica al doilea strat. De regula, se recomanda trei straturi de vopsea. Ca sa iti dai seama daca suprafata s-a uscat, atinge-o usor. Daca este rece, nu este uscata, daca a preluat temperatura camerei, aplica fata probleme urmatorul strat.
Pentru ca suprafata lemnului netratat este foarte absorbanta, foloseste un grund special pentru lemn. Grundul se aplica numai pe suprafete nelacuite si nu modifica nuanta lemnului in mod semnificativ. Se aplica usor pe suprafete verticale, ai grija sa eviti prelingerea stropilor.
Sigilare lemn
Sigilarea face ca suprafata sa fie rezistenta la uzura, sa fie impermeabila, usor de curatat. Pentru sigilare foloseste un vernis spray retus pentru lemn sau ceara de naturala sau ceara bituminoasa. Ceara previne formarea de fisuri si umflaturi sau decolorarea oricarui tip de lemn. Aplica ceara pe o suprafata perfect uscata si curatata de orice urma de grasime, ulei sau praf. Intinde cantitatea necesara de ceara pe toata suprafata de lemn. Uniformizeaza stratul aplicat cu o carpa care nu lasa scame, pentru o acoperire uniforma.
Retus lemn
Daca iti doresti ca obiectul tau restaurat sa aiba un aspect invechit, foloseste patina pentru antichizare. Pentru o aplicare cat mai corecta, agita tubul pentru cateva minute si pulverizeaza direct pe lemn un strat uniform de la o distanta de aproximativ 25 cm.
Patina se usuca in aproximativ 1 ora, timpul de uscare variaza in functie de grosimea stratului si de temperatura ambientala. Mai apoi, indeparteaza eventuale excese cu lana de otel cu granulatie 000 sau 0000. La final, fixeaza lucrarea cu grund pentru lemn Turapori, vernis retus spray sau vernis sherlac cerat spray.
Acum, dupa ce ai aflat toate secretele restaurarii, esti pregatit sa incepi sa reconditionezi piesele preferate. Aplica sfaturile noastre, foloseste produse de calitate pentru restaurare si nu ai cum sa dai gres. Povesteste-ne despre experienta ta in restaurare aici, in comentarii, sau pe pagina noastra de Instagram si ce sfaturi ai pentru cei aflati la inceput de drum.